In sfarsit apare sezonul 2! Netflix a facut anuntul!
Apare în curând pe Netflix: The Chestnut Man: Hide and Seek promite unul dintre cele mai intense thrillere ale anului!
Dacă îți plac thrillerele nordice care te țin cu sufletul la gură, trebuie să pui pe listă The Chestnut Man: Hide and Seek - sezonul 2. Noul capitol din universul care a captivat milioane de spectatori ajunge pe Netflix pe 7 mai 2026 și promite o poveste și mai întunecată decât prima parte.
O poveste care începe cu o dispariție și devine un coșmar
Totul pornește de la dispariția unei femei de 41 de ani, dar ancheta scoate rapid la iveală ceva mult mai sinistru. Urmele digitale arată că aceasta a fost urmărită luni întregi de un individ necunoscut, care a transformat un simplu joc de „hide and seek” (de-a v-ati ascunselea) într-un mecanism de teroare.
Pe măsură ce cazul avansează, ies la iveală imagini, mesaje și un cântec aparent inocent, care ascund indicii despre un criminal metodic și extrem de periculos.
Legături cu un caz nerezolvat
Descoperirea șocantă vine în momentul în care cazul este conectat cu o crimă veche de doi ani, rămasă fără răspuns. De aici, ancheta devine o cursă contra cronometru, iar întrebarea nu mai este doar cine este vinovatul, ci când va lovi din nou.
Detectivii revin, dar nimic nu mai e la fel
În centrul poveștii revin Mark Hess și Naia Thulin, interpretați de Mikkel Boe Følsgaard și Danica Curcic. De data aceasta însă, relația dintre ei este mai tensionată ca niciodată, iar presiunea cazului îi împinge la limite.
De ce trebuie să-l vezi
Creat pe baza universului imaginat de Søren Sveistrup, serialul aduce înapoi atmosfera apăsătoare de Nordic noir, dar cu o miză mai mare și teme actuale despre supraveghere, pierdere și neputință.
Cu doar 6 episoade, The Chestnut Man: Hide and Seek este genul de mini-serie pe care o începi și nu o mai poți lăsa până la final. Dacă ți-a plăcut primul sezon sau ești fan al thrillerelor intense, acesta este unul dintre titlurile pe care nu vrei să le ratezi în luna mai.